Programul cultural - Prezentare generală
Prin proiectele noastre oferim pe tot parcursul anului un program complex care valorifică multiple posibilitați de manifestare culturală:
- Expozițiile aduc în prim plan atât creații ale artiștilor din Germania, precum și ale tinerilor artiști locali. Dorim, astfel, să-i susținem pe tinerii creatori și să promovăm schimbul de experiență.
- Concertele abordează stiluri muzicale diferite, pentru toate gusturile, dar totodată reprezentative pentru scena muzicală germană actuală.
- Lecturile din opere în limba germana atât ale unor autori germani, cât și de altă naționalitate, sunt în general bilingve, pentru ca și publicul necunoscător de limba germană să aibă acces la aceste creații.
- Clubul de film pentru studenți întregește seria activităților cu proiecții tematice și retrospective ale filmelor unor regizori germani, prezentate cu sprijinul Institutului Goethe.
- Teatrul și manifestările scenice din cele mai variate nu lipsesc nici ele din programul nostru.
- Seminariile, dezbaterile și conferințele pe diverse tematici reprezintă a activității noastre, la fel ca și organizarea de ateliere practice pentru elevi și studenți în diverse domenii.
Evenimentele sunt prezentate, de regulă, bilingv, atât în spațiul nostru, cât și în alte locații. Pe de altă parte, participăm regulat la organizarea unor manifestări culturale de amploare din Timișoara: festivaluri, expoziții și concerte.

Română










